Delegația Preturii sectorului Buiucani în Județul Satu Mare, România! In aceste zile, o delegație reprezentativă din cad...

Delegația Preturii sectorului Buiucani în Județul Satu Mare, România! In aceste zile, o delegație reprezentativă din cadrul Preturii sectorului Buiucani, condusă de Pretorul Vasile Moroi efectuează o vizită oficială în județul Satu Mare. În cadrul acestei vizite, oficialii au avut întrevederi cu Președintele Consiliului Județean, domnul Pataki Csaba, Prefectul Județului Satu Mare, domnul Radu Roca și Primarul orașului Ardud, domnul Ovidiu Marius Duma. In contextul inițierii unui parteneriat cu Primăria orașului Ardud, reprezentanții preturii și-au exprimat intenția unor colaborări și cu județul Satu Mare în perspectiva unui viitor parcurs european al Republicii Moldova. Relațiile dintre Republica Moldova și România au la bază un sistem comun de valori, alăturat valorilor europene ce ne unesc în interiorul spațiului european, iar sprijinul autorităților din România este pentru noi, cu desăvârșire o oportunitate inestimabilă pentru a realiza cu succes ceea ce ne-am propus și să ajungem acolo unde ne dorim. Pe această cale, aducem sincere mulțumiri Primarului orasului Ardud, Județul Satu Mare, dl Ovidiu Marius Duma, pentru invitație, deschidere și implicare.