Pretura sectorului Buiucani – prezentă la Festivalul Internațional de Folclor „Festidanses du Monde”, Franța
Pretura sectorului Buiucani participă la Festivalul Internațional de Folclor „Festidanses du Monde” – Ediția a XXIII-a, 2025, prin ansamblul-model de dansuri populare „Hora-Horița”, condus de maestrul în artă Constantin Șchiopu!
Evenimentul se desfășoară în perioada 15–31 iulie 2025, în orașul Morcenx-La Nouvelle, Franța, reunind formații artistice din întreaga lume, în spiritul promovării dialogului intercultural și al păcii prin artă.
Ansamblul „Hora-Horița”, formație artistică de prestigiu care activează pe lângă Pretura sectorului Buiucani, este un veritabil promotor al tradițiilor autentice moldovenești. Invitația oficială de a participa la acest festival, adresată de organizatorii din Franța, reprezintă o recunoaștere a valorii artistice a ansamblului și un motiv de mândrie atât pentru sectorul Buiucani, cât și pentru întreg municipiul Chișinău.
Ansamblul a plecat la acest festival internațional în calitate de delegație oficială a Preturii sectorului Buiucani, cu suportul
Primăria Municipiului Chișinău, care susține constant promovarea valorilor culturale moldovenești peste hotare.

Evoluțiile scenice ale ansamblului au fost întâmpinate cu căldură și entuziasm de publicul internațional, reflectând identitatea noastră culturală și spiritul viu al folclorului moldovenesc.
În scopul reprezentării instituționale și al asigurării bunei desfășurări a participării ansamblului, Pretura a delegat-o pe dna Ludmila Rotaru, specialist principal în cadrul Secției cultură, tineret și sport, care însoțește delegația în calitate de responsabil oficial.
Festivalul este încă în plină desfășurare, iar ansamblul „Hora-Horița” se pregătește pentru etapa finală. Le dorim mult succes și o prestație de excepție care să încununeze participarea Moldovei la acest prestigios eveniment!
Această participare reafirmă devotamentul Preturii sectorului Buiucani față de promovarea culturii naționale pe plan internațional și susținerea formațiunilor artistice care contribuie la imaginea pozitivă a Republicii Moldova în lume


Pretura sectorului Buiucani – prezentă la Festivalul Medieval din Ardud, România
În perioada 18–20 iulie, reprezentanți ai Preturii sectorului Buiucani participă, la invitația primarului orașului Ardud, județul Satu Mare, la Festivalul Medieval „MedievFestArt” – un eveniment cultural de referință, dedicat valorificării istoriei și tradițiilor locale.

Participarea colegilor noștri la acest festival face parte din colaborarea activă dintre administrațiile publice locale din Chișinău și cele din România, fiind o expresie a dialogului continuu, a prieteniei și a deschiderii spre schimb de bune practici.
Festivalul, ajuns astăzi la final, a fost – ca de fiecare dată – organizat la cel mai înalt nivel, cu numeroase activități care au adus în prim-plan istoria, cultura și spiritualitatea românească.
Le mulțumim cu recunoștință colegilor din Ardud pentru invitație, ospitalitate și colaborarea deschisă. Ne bucurăm de relația frumoasă dintre orașele noastre și ne dorim să o consolidăm în continuare prin proiecte și inițiative comune!
Vizită de lucru la Târgu-Ocna: consolidarea relațiilor de colaborare dintre administrațiile locale din România și Republica Moldova
La invitația domnului primar Cristian-Aurelian Ciubotaru, Pretorul sectorului Buiucani
Vasile Moroi, împreună cu vicepretorul
Victor Poiană, a participat alături de alți oficiali din România la o întâlnire importantă cu o delegație administrativă din Republica Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui schimb de experiență extins, derulat de Primăria Târgu-Ocna în ultimii ani, axat pe consolidarea cooperării bilaterale și pe împărtășirea bunelor practici în gestionarea fondurilor europene.
În cadrul vizitei sale, pretorul a subliniat determinarea Municipiului Chișinău de a contribui activ la obiectivul strategic al Republicii Moldova: apropierea de Uniunea Europeană.
Vizita a inclus și o prezentare a câtorva soluții locale implementate la Târgu-Ocna, precum gestionarea deșeurilor, un domeniu de interes comun pentru ambele părți.
Acest schimb de experiență reconfirmă importanța colaborării transfrontaliere și sprijinul reciproc în dezvoltarea durabilă a orașelor noastre.
Pretorul sectorului Buiucani și colegii săi din Primăria sectorului 5 din București s-au întâlnit pentru a discuta colaborarea și schimbul de experiență în administrația publică locală.
În data de 9 aprilie, 2024, Pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, s-a întâlnit cu Viceprimarul Sectorului 5 din București dl Constantin Melnic, Administratorul Public al Sectorului 5, dl Iulian Constantin Carlogea și Consilierul local din Sectorul 5, dl Oleg Burlacu.
Scopul întâlnirii a fost consolidarea relațiilor bilaterale între cele două sectoare și identificarea unor noi modalități de colaborare.
În cadrul discuțiilor, s-au abordat diverse aspecte legate de gestionarea eficientă a resurselor, implementarea de proiecte de dezvoltare urbană durabilă, precum și schimbul de bune practici în domeniul serviciilor publice oferite cetățenilor.
De-asemenea, oficialii au subliniat importanța consolidării colaborării între municipiile Chișinău și București, afirmând disponibilitatea de a continua cooperarea întru promovarea dezvoltării durabile și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.