Pretura sectorului Buiucani, împreună cu Inspectoratul de Poliție Buiucani al DP mun. Chișinău intensifică acțiunile împotriva comerțului neautorizat stradal în sector.
În cadrul unei ample acțiuni desfășurate astăzi în zonele cu probleme legate de comerțul neautorizat stradal, agenții constatatori din cadrul preturii, cât și din cadrul Inspectoratului de Poliție, au intervenit la combaterea acestui fenomen, cât și la restabilirea ordinii în spațiul public.
Echipele mobile au discutat cu persoanele implicate în astfel de activități ilegale, acordând o atenție specială informării și avertizării cetățenilor asupra consecințelor legale ale comerțului neautorizat stradal.
Atenționăm, că persoanele care vor ignora solicitările agenților constatatori de a renunța benevol la desfășurarea activității ilicite, vor fi sancționate cu amenzi.
Aceste acțiuni sunt organizate cu regularitate de către administrația publică municipală, având drept scop menținerea un mediu urban curat, sigur și ordonat pentru toți locuitorii municipiului nostru.
Pretura sectorului Buiucani își exprimă determinarea de a continua eforturile în combaterea comerțului neautorizat stradal și își reafirmă angajamentul față de respectarea legilor și normelor de conviețuire civilizată în spațiul public.














