,,Dragi cetățeni,
Suntem în preajma sărbătorilor de Paști. Din inima Capitalei, din Scuarul Catedralei, vă doresc sărbători luminate și frumoase alături de cei dragi.
După discuțiile cu colegii mei, am decis ca Primăria Chișinău să transmită în direct slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, aici, din inima Republicii Moldova. Transmisia va fi disponibilă pe toate canalele Primăriei Chișinău. De asemenea, vom trimite o scrisoare către toate instituțiile media, invitându-le să preia semnalul pentru a difuza evenimentul. Această decizie vine în urma constatării că, și în acest an, Televiziunea Națională nu va transmite în direct slujba de la Catedrală, așa cum se întâmpla în mod obișnuit de 30 de ani.
Primăria Chișinău a pregătit locuri de parcare în Piața Marii Adunări Naționale pentru toți cei care vor veni în noaptea Învierii, iar parcarea va fi disponibilă și pe străzile adiacente zonei centrale, așa cum a fost anunțat și de către poliție.
Pace și liniște doresc tuturor, iar împreună să fim uniți pentru scopuri comune. Sărbători fericite și luminate vă doresc, alături de familiile voastre!”.








