Astăzi, 19 iulie, o delegație oficială de la Primăria Municipiului Chișinău, Republica Moldova, a efectuat o vizită de lucru la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, România. Scopul vizitei a fost întărirea relațiilor bilaterale și schimbul de bune practici în domeniul educațional între cele două regiuni.
Delegația, condusă de Vicepretorul sectorului Buiucani, dl Victor Poiană, a inclus reprezentanți ai structurilor de educație din sectorul Buiucani, dl Alexandr Votcariov , Șef interimar la Direcția Educație Buiucani, dna Cristina Gorodenco, Directoare a Instituției de Educație Timpurie nr. 166, și secretarul interimar al Preturii sectorului Buiucani, Rodica Galenco.
Pe parcursul vizitei, delegația de la Chișinău a avut ocazia să viziteze o instituție de educație timpurie cu program prelungit din Satu Mare.
În cadrul vizitei, au fost prezentate diverse proiecte educaționale inovatoare și programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice. Totodată s-a convenit inițierea unor parteneriate între instituțiile de profil în scopul implementării unor inițiative benefice pentru ambele părți.
Dl Victor Poiană, vicepretorul sectorului Buiucani, a declarat: „Suntem încântați de ospitalitatea și deschiderea pe care le-am întâlnit la Satu Mare și mulțumim mult Doamnei Inspector Școlar General al Județului Anișoara Boitor pentru timpul acordat și căldură cu care am fost primiți. Credem că această vizită va deschide noi oportunități de colaborare și va contribui la îmbunătățirea sistemului educațional din ambele regiuni.”























