📌 În sectorul Buiucani au demarat lucrările de reabilitare a stradelei Călărași, realizate de Primăria Municipiului Chișinău, o arteră alternativă importantă pentru zonă, tranzitată zilnic de un flux considerabil de autovehicule, care se afla într-o stare avansată de degradare.
Lucrările sunt executate etapizat și includ decopertarea stratului existent de asfalt, amenajarea fundației din piatră spartă, precum și asfaltarea carosabilului. Pe prima porțiune au fost deja aplicate stratul de egalizare și stratul de uzură.
Menționăm că, anterior, pe acest segment a fost reabilitat și trotuarul.
Pretura sectorului Buiucani monitorizează desfășurarea lucrărilor, pentru asigurarea calității și respectarea termenelor de execuție.








