Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: (+373-22) 29-50-71

📌 Bilanțul săptămânii de lucru (19–25 octombrie) în sectorul Buiucani 🌿🏗️

În această săptămână, au fost inițiate noi lucrări de amenajare, au continuat proiectele de infrastructură și curățenia de toamnă, alături de activități culturale și comunitare.

✅️ Infrastructură și amenajări:
▪️ Au început lucrările de amenajare în curtea comună a blocurilor de pe str. Vasile Lupu nr. 34 și 36.
▪️ Au continuat lucrările la parcările de pe str. Ghidighici, str. Alba-Iulia nr. 188 și str. Ion Creangă nr. 80–82, precum și la trotuarul de pe partea impară a str. Alba-Iulia. La parcarea de pe str. Ion Creangă urmează amenajarea acceselor pietonale dinspre noul trotuar.
▪️ Au fost instalate noi terenuri de fitness în mai multe zone ale sectorului, inclusiv în Pădurea-Parc „Butoiaș”, și au fost reparate elemente de mobilier urban pe str. Calea Ieșilor nr. 16.

✅️ Curățenie și întreținere:
▪️ ÎMGFL-urile au continuat salubrizarea curților, terenurilor și platformelor de colectare a deșeurilor. Au fost evacuate peste 30 de rute de deșeuri și frunziș, iar lucrările de colectare a frunzelor, evacuare a crengilor și îndepărtare a arborilor uscați au continuat în sector.
▪️ Angajații Preturii au verificat sectorul și au sesizat serviciile responsabile despre problemele identificate. Pe str. Paris nr. 34/4 au fost instalați piloni pentru a împiedica parcarea pe trotuar. Au continuat și verificările privind comerțul stradal neautorizat.
▪️ La initiativa voluntarilor au fost organizată o acțiune de salubrizare în Parcul „La Izvor”.

✅️ Mediu:
▪️ Lacul din Parcul „La Izvor” a fost populat cu încă 1,2 tone de pește — crap, fitofag și amur. Astfel, cantitatea introdusă în lac în ultima săptămână a ajuns la 1,5 tone, în cadrul inițiativei lansate de Primăria Municipiului Chișinău.

✅️ Evenimente și activități sociale:
▪️ Au fost decernate diplome de gratitudine bucătarilor din instituțiile municipale de învățământ, cu prilejul Zilei Internaționale a Bucătarului.
▪️ Pretura a găzduit Gala Laureaților Festivalului-concurs municipal de creație „Steaua între stele”, ediția a VII-a, organizată de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.
▪️ Seniorii omagiați ai lunii octombrie, membri ai Asociației Veteranilor cu vârste între 80 și 90 de ani, au primit colete și felicitări.
▪️ Târgurile de weekend „Cămara Fest”, „EcoLocal” și târgul apicol s-au desfășurat conform programului, în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani.

Continuăm lucrările de amenajare și curățenie în sector. Vă îndemnăm să păstrăm curățenia și să avem grijă de spațiile publice!

Articole Recente